Cu ajutorul UE, Incubatorul de Afaceri Nisporeni ajută antreprenorii începători să-și realizeze ideile

12-05-2019

Incubatorul de Afaceri din Nisporeni este unul din cele mai mari din țară. Finanțat cu sprijinul UE, acesta găzduiește la moment 36 de rezidenți.

În 2016, IA Nisporeni a obținut titlul de cel mai bun incubator de afacri din Republica Moldova. În articol expunem de ce incubatorul a obținut titlul și ce idei implementează rezidenții acestuia.

Lumânări inedite, pictate manual

În urmă cu cinci ani, familia Cârchilan și-a deschis propria afacere cu lumânări decorative. Originalitatea acestora este faptul că sunt pictate de mână, probabil unicele de felul acesta din toată țara.

Ion Cârchilan este un  pictor profesionist, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Lucrările sale au fost vernisate la expoziții în țări ca Franța, Italia, SUA, România, Austria.

Angela Cârchilan, soția lui Ion, este de profesie metodistă, iar lumânările au fost la început doar o pasiune, transformată ulterior într-o afacere de suflet.

„La Incubatorul Nisporeni ne-a fost oferit un support financiar din fondul de dezvoltare al Intreprinderilor Mici și Mijlocii, datorită căruia am procurat un cazan mic și câteva forme. Apoi am câștigat un grant cu care am cumpărat un cazan mai mare”, explică Angela Cârchilan, care spune că a apelat la sprijinul incubatorului pentru a se iniția în arta afacerilor.

La moment, afacerea familiei Cârchilan se autofinanțează, având succes atât în țară, cât și peste hotarele ei.

„Adevărata valoare a lumânărilor o apreciază străinii, reprezentanți ai delegațiilor străine spun că s-ar merita ca lumânările noastre să fie expuse peste hotare”, spune Angela Cârchilan, care pe viitor are planuri de a-și extinde afacerea, prin deschiderea unei filiale la Chișinău.

Fiind un proces manual, producerea lumânărilor este împărțită pe roluri. Angela Cârchilan toarnă lumânările din parafină, iar soțul și cei trei copii, Iulia, Ștefan și Ion, toți fiind din domeniul artelor plastice, pictează lumânările.

Ion Cârchilan spune că pictatul pe lumânări „este o relaxare, un refugiu din arta mare”. Ideile pentru decorarea plasitcă a lumânărilor spune că uneori le ia chiar din tablourile sale. „Multe figuri sunt din tablourile mele și invers. Poate fi un detaliu din lumânare din care-mi vine idea de a lucra la un tablou”.

La început, Angela Cârchilan spune că nu știa cum să gestioneze o afacere. „Nu cunoșteam nimic despre angajări, protecția muncii, marketing, contabilitate. La incubator am beneficiat și de diferite traininguri în domeniu”.

Astăzi, însăși Angela Cârchilan este mentor de business, iar lumânările create de ea și familia ei sunt înalt apreciate de iubitorii de frumos, atât din țară, cât și de peste hotarele ei.

De la atelier de reparație a hainelor la o minifabrică de textile

Înainte să vină la Incubatorul de Afaceri din Nisporeni, Irina Timbur era proprietara unui atelier de reparație a hainelor. Astăzi, tânăra gestionează o minifabrică de textile și produce haine pentru antreprenori străini.

„La un moment dat mi-am dat seama că trebuie să cresc. M-a ajutat mult directorul incubatorului. El a venit cu ideea, eu cu capacitatea”, spune Irina.

Inițial, tânăra antreprenoare a beneficiat din partea incubatorului de spațiu de închiriat la un preț mai avantajos decât pe piață. Ulterior, Irina Timbur a câștigat și un grant din partea programului Femei în Afaceri, din care și-a procurat utilaj modern.

Irina spune că are planuri să se extindă, dar și să înceapă să creeze producție proprie. Pentru că are patru copii, Irina Timbur spune că și-ar dori mai cu seamă să creeze haine pentru micuți, atât pentru piața autohtonă, dar și pentru export.

„Din partea incubatorului, antreprenorii începători beneficiază de spațiu de închiriat la prețuri avantajoase, consultanță și mentorat în afaceri, împrumuturi fără dobândă, sală de conferințe gratuită”, explică administratorul incubatorului Vitalie Lazăr.

Potrivit lui Vitalie Lazăr, „toți cei care au participat de la început de cursuri intesive pentru a se iniția în afaceri, au beneficat de granturi și împrumuturi preferențiale, și-au dezvoltat afacerea la potențialul maxim”. Următorii pași ar fi ca afacerile să iasă și pe piața europeană, spune Vitalie Lazăr.

***Rețeaua de incubatoarea din Republica Moldova a fost lansată de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), cu sprijinul programelor UE de asistență tehnică „Stimularea economică a zonelor rurale” și „Susținerea implementării DCFTA”. UE finanțează zece incubatoare de business din Republica Moldova, fapt ce contribuie la crearea a circa 1500 de locuri de muncă. Incubatoarele se află în Ștefan Vodă, Leova, Rezina, Nisporeni, Cahul, Coșnița, Sîngerei, Ceadîr-Lunga, Cimișlia și Călărași. Scopul acestor incubatoare este de a încuraja inovația prim promovarea start-up-urilor și investiții la scarp mică, care la rândul lor crează oportunități de angajare pentru cetățenii din diferite regiuni ale țării.

Autor: Adriana Vlas

Article published in Romanian by UNIMEDIA.info.